Julien Sorel este personajul principal al romanului Roşu şi negru scris de Stendhal ( Henry Beyle ). El este fiul unui cherestegiu. Un tânăr “de optsprezece - nouăsprezece ani, firav în aparenţă, cu trăsături neregulate, dar fine şi cu nas acvilin. Ochi mari, care în clipele de linişte arătau chibzuinţă şi înflăcărare ”, păr castaniu - închis care îi făcea fruntea mică şi în clipele de mânie îi dădea un aer răutăcios.
   Julien era dispreţuit de toţi ai casei din pricina constituţiei lui firave şi a înclinaţiei către Dumnezeu. Viaţa grea de om simplu şi ura fraţilor cât şi a tatălui l-au făcut să vrea totdeauna să-şi depăşească condiţia, iar pentru aceasta s-a folosit de sufletele femeilor care i-au ieşit în cale. Este un parvenit care pentru a-şi satisface propriul orgoliu distruge inimi şi familii. I-a fost întotdeauna frică că va fi dispreţuit şi pentru a preveni aceasta a dispreţuit el mai întâi.
   Este demn şi nu vrea să fie considerat o slugă la casa domnului de Ręnal, unde este preceptorul copiilor. Considerându-se mai pur şi mai bun decât ceilalţi el adoptă o atitudine posomorâtă dar rece, ţinându-i pe oameni departe. Acest aer, însă îi cucereşte pe oamenii din jurul său.
   Admirator al lui Napoleon, în timpul căruia s-ar fi putut afirma în meseria armelor, Julien trăieşte după căderea împăratului, când restaurarea monarhiei nu lăsa un tânăr sărac şi fără origine nobilă decât calea carierei ecleziastice.
   Dovedind vaste cunoştinţe de limba latină ajunge să fie considerat un domn, dar lui nu-i este de-ajuns. Vrea totul cu preţul nefericirii celorlalţi. Pentru aceasta o cucereşte pe doamna de Ręnal, care în scurt timp îi devine iubită. Julien, faţă de soţia primarului joacă un rol, “ al unui bărbat obişnuit să fie strălucitor cu femeile ” şi de fiecare dată când se întoarce de la doamna de Ręnal se întreabă : “ Nu am uitat nimic din ce eram dator faţă de mine însumi ? Mi-am jucat bine rolul ? ”
   Datorită orgoliului său el o va face pe tânăra Matilde să-l iubească, pentru ca mai apoi tatăl acesteia să-i dăruiască viaţa şi renumele dorit, până când doamna de Ręnal dezvăluie legătura sa din trecut.
   În clipa judecăţii Julien ţine un discurs prin care el ia într-un fel apărarea acelei categorii de tineri care, “ născuţi într-o clasă inferioară şi oarecum apăsată de sărăcie, au norocul să dobândească o educaţie bună şi îndrăzneala să se amestece în ceea ce orgoliul bogătaşilor numeşte o societate înaltă… ”