Numele lui Titu Maiorescu este legat de societatea Junimea, care a fost întemeiată de Titu Maiorescu, P.P.Carp, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi şi Vasile Pogor. La societatea Junimea Titu Maiorescu şi-a început activitatea prin introducerea unei antologii a poeziei româneşti, antologie ce cuprindea poezii ale lui Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu.
   Criteriile după care Titu Maiorescu îşi realiza critica literară se vroiau exclusiv estetice.
   În societate Titu Maiorescu era un mentor, lansând şi susţinând nume care s-au înscris în istoria literaturii.
   În ceea ce priveşte problemele limbii, Maiorescu a închegat un sistem ortografic raţional prezentat în "Despre scrierea limbei române", articol în care criticul luptă împotriva publiciştilor ardeleni şi bucovineni, continuatori ai tradiţiilor latinizate. O altă problemă lansată de Titu Maiorescu este "Teoria formelor fără fond". Zoe Dumitrescu Buşulenga consideră că această teorie are un "dublu tăiş". Teoria se referea la ideea că :instituţiile împrumutate din alte părţi, din alte culturi, nu pot dăinui ca forme, "nu pot trăi decât dacă cresc din rădăcini autohtone".
   În privinţa folclorului criticul junimist vede în folclor temelia pe care se poate înălţa o cultură durabilă, plină de specific naţional. Începând cu Titu Maiorescu critica literară capătă rigoare, deşi uneori ea era prea aspră("Intră cine vrea, rămâne cine poate"), prea judecătorească ,dar a fost necesară "într-un moment de creştere al literaturii".
   În calitate de critic, Titu Maiorescu a fixat terminologia de specialitate în critică şi estetică; analizele pe care le-a făcut operelor lui Eminescu, Caragiale, Sadoveanu, Goga vor fi exacte şi pertinente(adevărate), dar în teoriile generale estetice el va rămâne într-un tărâm depăşit, acela al "artei pentru artă".
   Eugen Lovinescu vorbind despre Titu Maiorescu considera: "critica lui Maiorescu a fost exclusiv culturală, normativă şi s-a exercitat numai în cadrele orientărilor generale. Ea a plecat de la constatarea unei realităţi."
   Tudor Vianu atrage atenţia asupra justeţii judecăţilor lui Maiorescu şi asupra nuanţelor pe care criticul ştia să le pună în caracterizarea unor autori atât de diferiţi ca valoare.
   Cât despre "O cercetare critică asupra poeziei de la 1867" :"Poezia, ca toate artele este chemată să exprime frumosul spre deosebire de ştiinţă care se ocupă de adevăr."
   Ideea: deosebirea între artă şi ştiinţă, rolul poeziei şi al ştiinţei.
   În concepţia lui Maiorescu, "ideea sau obiectul exprimat prin poezie este întotdeauna un simţământ sau o pasiune şi niciodată o cugetare exclusiv intelectuală".
   Ideea: ideea din poezie este reprezentată de sentimente.
   "Limba este materia primă a literaturii, aşa cum piatra sau bronzul pentru sculptură,
culorile pentru pictură, sunetele pentru muzică".
   Din punctul de vedere al lui Titu Maiorescu există cuvinte poetice şi nepoetice. Unele trezesc imagini sensibile, altele nu.
   "Observări polemice" este unul din studiile critice cele mai închegate. Autorul nu este antitradiţionalist, dar critica lui Maiorescu este pertinentă acolo unde exagerarea şi entuziasmul superficial tind să strâmbe adevărul.
   "Poeţi şi critici” - unul dintre cele mai controversate ale lui Titu Maiorescu. Esenţa criticului de a fi flexibil la impresiile poeţilor. Esenţa poetului este de a fi inflexibil în propria sa impresie.